You cannot borrow tomorrow

"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare."

Nichita Stanescu - Emotie de toamna

Nu stiu daca mi se pare doar mie, dar parca timpul trece din ce in ce mai repede.
Parca mai ieri era toamna, parca mai ieri era Craciunul.
Ma cuprinde o stare de neliniste, tot astept sa se intample ceva de care nu sunt sigura ca e de bine. Sau poate sunt doar melancolica.
Intotdeauna toamna mi-a insuflat acest sentiment. De pierdere. De aduceri aminte. De iubiri pierdute. De greseli facute. Un fel de bilant.
Cred ca e de vina vantul, destul de rece, care te duce cu gandul la caldura, la tinut in brate, la o cana cu ceai.
Totul pare mai trist, oamenii pe strada cu ochii goi, singuri, mai dramatic, mai...negru...

How many lies can people take...
How many emotions can people fake...

"Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea. Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata ci pe CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos in viata farmecul cca 15 minute. Dupa aceea, ar fi bine insa sa stii ceva.
Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde. S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca oricat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea. Dar ca tu esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de cativa oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede."

Octavian Paler - Avem timp

Atat de adevarat si atat de trist.
Dedic acest fragment celor care sunt de parere ca daca au cea mai mare casa, cea mai buna masina si n mii de euro in banca dar pe nimeni la care sa se intoarca, nimeni care sa le atinga inima se considera fericiti.
Dedic acest fragment celor care cred ca daca esti frumos/a esti avantajat.
Dedic acest fragment celor care se complac intr-o situatie sau alta fara sa aiba puterea de a lua o hotararea.
Dedic acest fragment celor care cred ca pot controla totul, inclusiv vietile altora.
Dedic acest fragment celor care se ghideaza dupa aparente.

Ufff ce caldura!!!
La ce ma provoaca sa ma gandesc? La apa, gheata, orice rece. La anul trecut, cand pe aceasta vreme totul inca era bine, cand nici printr-o fractiune de gand nu-mi trecea ce avea sa se intample. Si, deodata...bum. Nu mi-a venit sa cred si nici acum nu-mi vine. Tot tresar de cate ori aud usa de la lift, de cate ori aud zgomotul unui breloc de chei. Ma tot astept sa vina. Traiesc cu senzatia ca e plecat undeva, de exemplu o delegatie dar din minut in minut trebuie sa se intoarca.
Nu sunt trista, nu plang, pur si simplu nu constientizez. Si nu e bine. Nu e bine sa tii totul ingropat in tine, sa-l ascunzi intr-un sertaras in coltul mintii si sa-i atasezi un lacat imens.
Presupun ca intr-un fel este o forma de autoprotectie. Si cu toate ca stiu ca nu e bine, nu pot sa ma descarc.
Ufff tatuca daca ai sti ce dor mi-e de tine, cat regret toate certurile noastre (ce sa-i faci, asa e cu doi tauri, se iau in coarne) cat regret...numai eu stiu si degeaba, nu ajuta la nimic. Tu nu mai esti aici.

In fiecare zi ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare
Si nu bagam de seama ca,
In loc ramane un desert de disperare.

Ne invadeaza lenea unui vis
Pe care il anulam cu o sovaire
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor sa admire.

Ne rasucim in asternut posac
Insingurati in doi, din lasitate
Mintindu-ne cu guri care prefac,
In zgura, sarutarile uzate.

Ne prea goi intr-un tarziu
Pe o nepermis de joasa treapta trista
Prea sceptici si prea singuri, prea in pustiu
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

Romulus Vulpescu - In fiecare zi

Cred ca aceasta poezie arata cel mai mult cele mai mari frici ale mele. Sa ajung un "robotel", sa nu ma mai intereseze, sa nu imi mai pese de acele lucruri mici care, de fapt, inseamna viata; sa devin "goala" pe dinauntru; sa nu ma mai mire nimic, sa nu ma mai bucur cu adevarat de nimic, totul sa mi se para obisnuit, de la sine cuvenit, sa raman langa cineva din comoditate si atat.
Mi se reproseaza cateodata ca inca ma mai port ca un copil, ca rad prea mult, ca ma joc.
Of Doamne, dar imi place copilul din mine. El intelege toate momentele magice, le traieste. Este inca prezent in mine.
Daca il ascund definitiv, daca nu mai privesc viata cu entuziasmul unui copil, cu inocenta lui, macar din cand in cand, s-ar putea sa fie prea tarziu iar momentele magice din viata sa fi trecut fara sa le fi luat in seama.